Sa ne rugam pentru cei raposati

Crestinii ortodocsi pastreaza o traditie puternic inradacinata legata de pomenirea raposatilor. Coliva, parastasele, pomenile, zilele speciale (cum ar fi Sambata Mortilor) sunt doar cateva elemente ce subliniaza cat de importante sunt aceste lucruri pentru crestinii care se roaga pentru linistea celor adormiti.

Moartea celor dragi care ne sunt apropiati reprezinta una din cele mai dificile incercarcari pe care ni le trimite Dumnezeu in aceasta viata trecatoare. Nu exista lacrimi mai dureroase decat lacrimile unei mame care isi plange copilul pe care este nevoita sa-l ingroape inainte de vreme. Cu ce tristete si durere am putea compara durerea vaduvelor si a copiilor? Cu toate acestea, preotii ne invata si ne arata ca Domnul si Mantuitorul nostru se intoarce spre acest oameni nefericiti si ii mangaie cu respect "Nu plangeti!" Si Apostolul Pavel ne indeamna sa trecem peste aceasta durere cand spune "Nu va intristati!"

Oare ce inseamna toate acestea? Sigur ca nu inseamna ca trebuie sa-i uitam pe cei care au plecat dintre noi si sa-i scoatem din inimile noastre. Nu. Nicidecum. Din contra. Ar trebui sa-i iubim dupa ce isi dau duhul la fel ca inainte. Sa-i pastram in inimile noastre in acelasi mod. Si totusi intristarea nu trebuie sa vina peste moartea lor. Ca si crestini ortodocsi noi credem ca moartea nu ne desparte, ci ea reprezinta o poarta spre o alta viata, una mai buna, alaturi de Mantuitorul Iisus.

Insusi Dumnezeul ne-a aratat cum putem sa pastram legatura cu cei care mor. Iar una din aceste metode este reprezentata de rugaciune. Rugaciunea este cel mai bun mijloc de comunicare spirituala a celor care sunt in viata.

Gasim un exemplu uimitor al puterii rugaciunii in Faptele Apostolilor. In timp ce Sfantul Petru era la inchiasoare si dormea intre doi paznici, cei din Biserica Lui Dumnezeu se rugau pentru el (Fapte 12:5). Care a fost rezultatul acestei rugaciuni? In acea noapte, ingerul Domnului a aparut in inchisoare, l-a trezit pe Petru si l-a ajutat sa fuga.

Pentru linistea celor raposati rugaciunea si pomenirea sunt cele mai bune intentii pe care cei ramasi in aceasta viata le pot face. Ar trebui sa ne rugam pentru linistea si odihna celor plecati de langa noi, sa ii pomenim in cadrul parastaselor si a zilelor speciale dedicate raposatilor. In toate aceste zile de pomenire crestinii pot pregati o coliva pe care o sfintesc si apoi o impart celor prezenti.

Acum puteti comanda coliva foarte usor, direct prin telefon. Sunati la 0723.091.061 sau accesati http://colivabucuresti.ro/Contact.html pentru orice detalii.

Share:

Automatizarile de porti culisante – tehnologia secoului XXI

automatizari porti culisante

 Portile automate reprezinta o tehnologie extraordinara, pe care oamenii o folosesc incantati de avantajele numeroase pe care le aduce in viata lor. Nu poti sa nu te gandesti la aspectul urmator! Ploua cu galeata intr-o seara de toamna, iar tu te intorci de la serviciu cu masina. Daca nu ai fi beneficiat de un sistem de automatizari porti culisante, atunci imagineaza-ti cum s-ar derula intreaga operatiune! Te dai jos din masina, te uda fleasca pana la piele ploaia racoroasa, te urci in masina si conduci dincolo de poarta, apoi te intorci sa o inchizi. 

Rezulatul? O raceala brusca da peste tine, iar viata nu prea pare asa de frumoasa, asa e? Astfel, se impune sa-ti dotezi casa cu un sistem de automatizare de porti culisante, proiectate si fabricate in asa fel incat sa se deschisa sau sa se inchida prin simpla apasare a unui buton, simplificandu-ti eficient viata. Nu mai pui la socoteala confortul pe care ti-l aduce acest sistem de automatizari pentru porti culisante, gradul de siguranta oferit este unul ridicat, iar aspectul pe care il da intregii case nu poate fi decat modern, extrem de atractiv privirilor celorlalti.

Portile de intrare automate – solutiile optime pentru o casa moderna si eficienta

Automatizari de porti culisante se gasesc pe piata romaneasca intr-o varietate de produse, atat pentru uz propriu, cat si pentru uz industrial. Un magazin care pune in vanzare portile automate de intrare este nimeni altul decat A2t.ro, o firma specializata in satisfacerea garantata a nevoilor clientilor sai. Automatizarile pentru portile culisante  au modele diferite, la preturi variate, in functie de bugetul pe care il are clientul. Avantajele pe care aceste sisteme le aduc casei tale sunt numeroase, dintre care pot fi amintite urmatoarele:
    • Asigura un confort maxim;
     • Rezistenta sporita la efractie; 
    • Au durata ridicata de viata;
     • Prezinta stabilitate in timp; 
    • Creste valoarea proprietatii; 
    • Aduce un iz de eleganta casei.

Cel mai nou model de automatizari porti culisante


Evident ca toata lumea isi doreste sa detina tot ce e mai nou in domeniul sistemelor de porti culisante. Pentru ca, in ziua de astazi, tehnologia este cu adevarat revolutionara, si in domeniul portilor automate pot fi inregistrate progrese spectaculoase. Dintre aceste modele, unul devine cu adevarat o oferta de neratat. Este vorba despre sistemul de automatizare poarta culisanta 2000Kg Motorline Bravo2000, un produs fabricat in Portugalia, cu o garantie de 2 ani. Acest sistem de automatizari porti culisante se evidentiaza prin:
    • Designul modern; 
    • Pretul incredibil de mic;
     • Un motor nou de incredere si foarte puternic; 
    • Are o durabilitate ridicata; 
    • Vine echipat cu un panou de control care regleaza puterea, are auto-inchidere;
     • Este simplu de instalat, preferat de toti specialistii (in aproximativ 2 ore chiar);
     • Are un sistem de detectare a obstacolelor si se opreste la orice miscare; 
    • Are functia de reducere a vitezei.
Portile de intrare automate sunt ideale oricarei case moderne, asadar nu ezita si da o raita printre ofertele acestui magazin online, cu siguranta vei gasi ceva pe placul tau!
Share:

Despre Hugo Cocktail

M-am tot gandit de ceva timp care ar fi cele mai consumate cocktailuri din restaurantele, barurile, puburile si terasele din Bucuresti. Am consultat zeci de meniuri si am vazut de cele mai multe ori o paleta extrem de larga de bauturi din categoria cocktail, care se regaseau in foarte meniuri. Una din bauturile care mi-a atas atentia dar despre care nu pot spune ca stiam chiar foarte multe lucruri a fost Hugo Cocktail, pe care am avut ocazia sa-l si degust de cateva ori, fiind extrem de impresionat. Chiar era o bautura extrem de buna. Majoritatea celor cu care am discutat mi-au spus ca aceasta se afla in topul preferintelor in ceea ce priveste consumul, optiunile si implicit vanzarile. Intrand si mai mult in detalii, am aflat destul de repede faptul ca vedeta acestui cocktail o reprezinta practic cantitatea ideala de prosecco, care este de altfel si ingredientul principal. Majoritatea prefera aceasta bautura vara dar ea ajunge sa fie prezenta in meniuri pe toata perioada anului. Ulterior acestei experiente am cautat si eu mai multe informatii cu privire la Hugo Cocktail. Si cum internetul este o sursa nesecata de informatii am gasit multe feedbackuri, pareri dar si ce ma interesa in special pe mine, si anume retete Hugo Cocktail. Una dintre retetele pe care am apucat sa le testez este cea gasita pe coolosophy.ro. Am regasit in aceasta reteta o parte dintre ingredientele despre care auzisem prima data de la barmani. Desigur aici ma refer la prosecco, apă minerală carbogazoasă, lime si menta. Desigur daca vreti sa descoperiti toata reteta va recomand sa o cautati pe coolosophy.ro cu directia catre link-ul coolosophy.ro/reteta-hugo-cocktail pentru a citi in detaliu modul de preparare si care sunt principalele optiuni de servire. Desigur pe langa acestea veti gasi si multe alte pareri, sugestii si recomandari despre cum poti face un Hugo Cocktail ideal. Astfel, va recomand si voua sa incercati cu incredere Hugo Cocktail indiferent de maniera de servire pe care o alegeti. Ma gandesc ca pentru unii va fi o adevarata placere sa isi faca propriile cocktailuri in timp ce alte persoane vor alege sa mearga la sigur, ori poate pur si simplu isi doresc sa savureze un Hugo Cocktail la o terasa. In viitorul apropiat imi propun sa testez si alte retete de cocktailuri pentru a va impartasi si voua aceste experiente. Daca si tu ai testat diverse retete de cocktailuri cat si de alte bauturi, mi-ar placea sa aflu si eu parerile tale pe care le poti lasa intr-un comentariu.
Share:

Bijuterii la moda in 2016

Indiferent ca este vorba despre o petrecere, nunta sau pur si simplu o iesire in oras cu prietenii, bijuteriile reprezinta un accesoriu nelipsit din tinuta unei femei. Avand in vedere ca acestea pun in valoare frumusetea unei femei e logic de ce bijuteriile sunt atat de apreciate si iubite de catre reprezentantele sexului frumos. Pentru ca piata bijuteriilor ofera pe zi ce trece noi si noi modele incet dar sigur sa creat o moda a bijuteriilor, moda care este respectata atat de barbati cat si de femei. Avand in vedere ca numarul femeilor care sunt interesate de acest domeniu este mai mare decat al barbatilor, in cadrul acestui articol voi prezenta pe scurt cateva din bijuteriile care sunt la moda in acest an si care nu trebuie sa lipseasca din cutiuta cu bijuterii a unei femei care se respecta. Lafel ca in cazul obiectelor vestimentare unde anumite haine raman la moda indiferent de trecerea anilor, acelasi lucru este valabil si in cazul bijuteriilor. Perlele reprezinta in acest sens cel mai bun exemplu. Chiar daca aceste bijuterii sunt considerate invechite, si in acest an acestea sunt o alegere foarte buna indiferent ca doresti sa le porti la o tinuta eleganta sau la o tinuta lejera. O alta bijuterie clasica dar care in acest an este la mare cautare este colierul vintage. Dintre toate tipurile de coliere vintage, cele la baza gatului sunt in mare trend in acest an. In cazul in care doresti sa combini utilul cu placutul atunci poarta coliere vintage dar care au in componenta si un diamant. Chiar daca diamantele sunt perfecte pentru inele logodna, cu siguranta combinatia dintre clasic si eleganta, rafinament va genera foarte multe impresii pozitive. Femeile care doresc sa iasa in evidenta prin faptul ca poarta bijuterii mari, colorate sau confectiionate din mai multe materiale atunci pot sta linistite. De ce? Pentru ca in acest an bijuteriile statement sunt la mare cautare, ceea ce indica o siguranta de sine crescuta. Pentru ca din aceasta prezentare nu puteau lipsi cerceii, trebui sa stii ca trendul in acest an in materie de cercei e reprezentat de cerceii candelabru. In cazul in care te gandesti ca sunt prea mari, afla ca acestia pot fi purtati fara nici un fel de problema la o tinuta eleganta. Ba mai mult decat atat, datorita faptului ca ofera o doza de autenticitate si un grad de mister, acesti cercei nu trebuie sa lipseasca din cutia de bijuterii a unei femei chiar daca aceasta nu ii poarta zilnic. Doarece nu doar moda conteaza, in finalul acestui articol vreau sa va dau si un sfat: bunul gust si eleganta nu trebuie sa dispara niciodata, indiferent de moda!
Share:

Aplicatiile motoarelor electrice: ventilatoarele axiale

Orice dispozitiv care are o miscare de rotatie are nevoie de un motor electric care sa i-o confere, iar ventilatoarele bineinteles ca nu fac exceptie. Motorul electric este un dispozitiv al carui rol este de-a transforma energia electrica in energie mecanica rotativa. Spre deosebire de motoarele termice, care functioneaza pe principiul combustiei (necesita combustibil pentru ardere) unde energia termica este transformata in energie mecanica, principiul de functionare al motorului electric este foarte diferit. In constructia acestor motoare este folosit un conductor prin care se trece un curent electric, transformandu-l intr-un electromagnet. Acest conductor este apoi plasat in interiorul unui camp magnetic. Datorita faptului ca in cazul magnetilor polii opusi se atrag iar cei identici se resping (lege fundamentala), polii conductorilor vor fi tot timpul atrasi si respinsi de polii campului magnetic, obtinandu-se pe durata alimentarii cu energie electrica o miscare circulara constanta. Prin intermediul aceastei miscari rotative, elementul conductor pune in miscare un ax, realizand astfel obiectivul stabilit de transformare a electricitatii in lucru mecanic. Exista doua categorii mari de motoare electrice: cele care folosesc curentul continuu (motoare cu sau fara perie) si cele care folosesc curentul alternativ (motor electric trifazat, cu 2 turatii). In functie de tip, ventilatoarele industriale pot folosi atat motoare cu curent alternativ cat si continuu, deobicei cuplandu-le cu un sistem de ajustare a frecventei in cazul celui alternativ sau cu un angrenaj reductor in cazul motoarelor cu curent continuu. In prezent motoarele electrice au o raspandire globala si o densitate foarte mare, astfel incat niciodata nu veti fi prea departe de un astfel de dispozitiv si este foarte posibil ca orice dispozitiv care prezinta miscare mecanica sa aiba la baza actiunea unui motor electric: lifturi, ventilatoare, macarale, masini electrice, mixere si multe, multe altele. De fapt, dintre dispozitivele consumatoare de electricitate, liderul este motorul electric, care necesita 60% din productia globala. Asa cum am mentionat, unul din dispozitivele care beneficiaza de miscarea rotativa a motoarelor electrice este ventilatorul. Acestea, insa sunt de mai multe feluri: ventilatoare axiale, ventilatoare centrifuge sau ventilatoare tangentiale. Ventilatorul axial este un tip de compresor care mareste presiunea aerului care trece prin el. Designul acestor ventilatoare a fost special conceput pentru a forta aerul sa se miste paralel cu axa in jurul careia se rotesc lamele ventilatorului. Aceasta proprietate le permite acestor ventilatoare sa poata sa fie folosite intr-o gama foarte larga de aplicatii. Astfel, ele pot avea dimensiuni foarte mici si pot fi montante in interiorul dispozitivelor electronice pentru racirea componentelor care sunt susceptibile la incalzire. Un astfel de exemplu poate fi gasit in interiorul calculatoarelor personale, unde acestea extrag aerul cald permitand astfel racirea componentelor. De fapt, ventilatoarele procesorului, placii video si a intregului sistem sunt axiale! Ventilatoarele axiale pot fi insa si uriase, precum sunt cele din constructia tunelurilor aerodinamice, care sunt folosite pentru a masura fortele la care sunt supuse anumite obiecte, dar si distributia presiunii si alte caracteristici aerodinamice ale obiectelor solide, care de multe ori vor deveni prototipuri pentru tehnologii viitoare. Cel mai uzat mod de alimentare a ventilatoarelor axiale sunt motoarele electrice, dispozitive care transforma energia electrica in miscare mecanica rotativa, care dupa cum va puteti da seama este ideala pentru punerea in miscare a ventilatoarelor. Dezavantajul este ca aceste motoare electrice au insa miscari de rotatie foarte mari de la 750 pana la 3000 de rotatii pe minut, care ar putea deteriora rapid ventilatorul sau ar putea sa ii reduca eficienta. Solutia insa vine din partea motoreductoarelor, precum reductorul melcat, al caror rol este de a micsora aceasta rata foarte mare a rotatiilor, marind in acelasi timp cuplul motorului. Unul dintre cele mai folosite tipuri de ventilatoare axiale sunt cele de perete, acestea fiind intalnite intr-o gama mare de industrii precum in bucatariile, barurile si restaurantele industriei alimentare, in fabrici, turnatorii, vopsitorii, ateliere de sudura si in garaje. Aici ele au rolul de schimba volumul de aer din incinta. Aceste ventilatoare axiale de perete sunt singurele tipuri de ventilatoare care pot face acest lucru foarte rapid si eficient. De fapt, ventilatoarele de perete pot fi impartite in functie de numarul de cicluri pe ora (de cate ori este inlocuit aerul incaperii in cursul unei ore), fiecare aplicatie avand anumite cerinte si necesitand un anumit tip de ventilator axial, care poate fi achizitionat fi dupa cicluri standard, fie facut la comanda in functie de specificatiile si nevoile celui care il cumpara. Din punct de vedere al modului de control, ventilatoarele de perete pot fi manuale sau automate, in cazul celor automate ele putand fi, de exemplu, activate atunci cand este detectata miscare in interiorul camerei, ceea ce poate semnifica inceperea activitatii. Dar ventilatoarele de perete nu sunt doar extrem de eficiente, ele pot fi si placute din punct de vedere estetic, acestea deobicei avand design-uri moderne care se potrivesc cu cladirea sau camera in care sunt montate astfel incat sa deranjeze sau sa strice aspectul general.
Share:

Alegerea corecta a unui fotoliu cu masaj

Daca esti in cautarea unor fotolii de masaj, viata ta urmeaza sa se schimbe intr-un mod placut. Fotoliile de masaj sunt deosebit de benefice pentru intregul organism. Ele ofera atat relaxare fizica, cat si psihica. Fotoliile cu masaj sunt potrivite pentru oricine si sunt dorite in casa oricarei persoane. Multi insa nu si le permit, fapt pentru care renunta la idee. Daca vrei sa iti cumperi un fotoliu cu masaj trebuie sa fii constient/a de faptul ca nu are un pret foarte mic. Un fotoliu de masaj are caracteristici mult prea bune si functii mult prea multe pentru a putea fi achizitionat la un pret foarte mic. Insa, pe Komoder sunt periodic o multime de oferte cu ajutorul carora iti poti cumpara un fotoliu de masaj ieftin.


Atunci cand faci o astfel de achizitie, sunt anumite aspecte pe care trebuie sa le iei in calcul in mod obligatoriu. Primul aspect (si cel mai important) face referire la functiile pe care le poate avea un fotoliu de masaj. Daca suferi de exemplu de o anumita afectiune, asigura-te de faptul ca fotoliul pe care il cumperi te ajuta in tratarea ei. Informeaza-te bine inainte cu privire la toate functiile si eventual poti contacta persoanele responsabile cu vanzarea produsului la care te-ai gandit, in cazul in care vrei mai multe detalii.

Apoi, foarte importante sunt dimensiunile fotoliului pe care il cumperi. Unele parti ale lui pot fi ajustabile, deci il poti regla asa cum iti doresti. Insa, cand cumperi un fotoliu cu masaj ia in calcul si locul in care vrei sa-l asezi. Un astfel de fotoliu nu are dimensiuni mici, ci dimpotriva. Fii convins/a de faptul ca ceea ce cumperi indeplineste criteriile stabilite de tine.
Ajungem apoi la pret. Conteaza pretul? Bineinteles ca da, mai ales pentru persoanele care nu au foarte multi bani. Chiar daca uneori nu recunoastem, de multe ori cumparam anumite produse in functie de pretul pe care il au. Insa, ai grija sa cumperi si produse de calitate, nu doar ieftine. De multe ori, cele mai ieftine produse nu sunt de o calitate pe care ne-o dorim.


Un ultim aspect pe care ar fi bine sa il iei in calcul este designul fotoliului de masaj pe care vrei sa il aduci in locuinta ta. Daca de exemplu in livingul in care vrei sa il asezi este toata mobila cu tapiterie alba, de ce ai lua un fotoliu de masaj cu tapiterie rosie, din moment ce ai posibilitatea de a alege o alta culoare care sa se potriveasca perfect cu tot ce ai in respectiva incapere? In rest, ca si design, toate folotiile de masaj de la Komoder arata bine. Intra pe site pentru a te convinge. 
Share:

Faceți căutări pe acest blog

Totalul afișărilor de pagină

Postări populare

2010-2017

Postări recente