Regulile drumului pentru scutere: protectie sporita pentru rideri


In primavara si vara, scuteristii pot fi observati penduland cu foarte mare dibacie, atat prin oras, cat si pe drumuri de interes local sau national. In spatele rotii acestor vehicule se afla, insa, persoane cu varste diferite, cu o experienta variata in mersul pe drumurile publice.
           
In cazul vehiculelor pe doua roti, indiferent ca vorbim despre scutere sau motociclete, de puterea sau capacitatea cilindrica a motorului, rata accidentelor este mai mare, comparativ cu autoturismele. Aceeasi proportie se pastreaza si in cazul numarul de accidente grave, soldate cu victime. 

           
Principala cauza a accidentelor este ignorarea sau neglijarea involuntara a regulilor de circulatie pe drumurilor publice. Intr-o masura mai mica, ce-i drept, o alta sursa a accidentelor cu urmari tragic o constituie si neefectuarea, la timp, a inspectiei scuterului, cat si neinlocuirea la momentul potrivit a acelor piese scutere care prezinta un grad de uzura pronuntat.
           
In al treilea rand, neindemnarea si lipsa de experienta sunt factori care pot potenta efectele unui accident in care este implicat conducatorul unui scuter.
           
Avand in vedere cele mai sus enuntare, va prezentam o serie de reguli de circulatie cu scuterul care sa asigure un grad de protective sporita pentru tot participantii la trafic:

Comportamentul pe drum

           
Circulatia se face respectand limita de viteaza legal admisa, iar mersul de realizeaza cat mai aproape de marginea din dreapta a bordurii, facilitand, astfel, deplasarea celorlalte vehicule care circula cu o viteaza superioara. In oras, deplasarea printre vehiculele oprite la culoarea rosie a semaforului se realizeaza cu foarte mare prudenta, evitandu-se eventualele cazaturi bruste. De asemenea, acordati o importanta sporita pentru a preveni crearea unor obstacole pentru pietoni!
           
De retinut este si faptul ca, potrivit dispozitiilor codului rutier in vigoare, circulatia scuterelor se realizeaza pe banda din dreapta a drumului, numai pe un singur rand, pemtru a nu stanjeni traficul.
           
Sub nicio forma, scuterele nu vor circula pe trotuare sau in paralel cu ceilalti conducatori de scutere, dar si in parcuri, alei sau drumuri publice!

Atentie la acordarea prioritatilor

           
Neacordarea prioritatilor conform prevederilor Codului Rutier favorizeaza o seama de accidente cu final nedorit, chiar si in interiorul oraselor. Respectati, asadar, semnificatia semafoarelor si a indicatoarelor rutiere, prioritatea la intrarea si in interiorul sensului giratoriu sau la trecerea peste o linie de tramvai.

Echiparea corespunzatoare a scuterului

           
Inainte de a porni la drum, specialistii moto recomanda o atentie sporita echiparii corespunzatoare a scuterului, cat si a conducatorului acestuia! O mare parte din componente pot fi achizitionate si de la magazinele care se ocupa de comercializarea de piese scutere.
           
Asadar, in vederea circulatiei pe drumurile publice, scuterul:
-          va fi echipat cu un sistem de franare eficace;
-          sistem de avertizare sonora functional;
-          instalatie de evacuare a gazelor care sa respecte normele de poluare fonica si de protectie a mediului reglementate prin acte normative;
-          lumina de culoare alba in fata, respective lumina si dispozitiv fluorescent-reflectorizant in spate;
-          lumini de culoare galbena pentru semnalizarea schimbarii directiei de mers, in fata si in spate.

Piese scutere noi

           
Inainte de a porni la drum, verificati efectuarea si valabilitatea inspectiei tehnice periodice! In acest fel, mecanicul va descoperi, la timp, eventualele probleme sau deficient de functionare si va recomanda inlocuirea acelor piese scutere uzate. Franarea, ambreiajul, transmisia cat si componentele motorului sunt acele componente asupra carora trebuie sa se focuseze, de fiecare data, inpectarea riguroasa a scuterului. La dealerii autorizati, precum unimotors.ro, gasesti mereu acele piese scutere care necesita inlocuire!
Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Totalul afișărilor de pagină

Postări populare

2010-2017

Postări recente